Cùntura
r'Esòpu

 




I   - A vurpi e a rashina
II - L' acuila, u corvu e u picuraru
III - U re r' asheddhi
IV - U vecchiu surci saggiu
V - I piscatura e u tunnu
VI - A furmicula e a palumma
VII - U calannaru e u farcuni
VIII - A vurpi ch' unn avia mai vist' un liuni
IX - I giurani chi vulianu un re
X - I pisci rossi e i pisci nichi
XI - A cani chi purtava a carni
XII - U corvu e a vurpi
XIII - U viddhanu e a visina
XIV - A canna e l' arvulu r' aliva
XV - U Patrhi e i figghi fimmini
XVI - U lupu e l' agneddhu
XVII - U shervu na funti e u liuni
XVIII - U lupu saziu e a pecura
XIX - U lupu e l' aroi
XX - L' omu e a vurpi
XXI - U liuni nnamuratu e u viddhanu
XXII - U sceccu chi purtava u sali
XXIII - A crapa e u sceccu
XXIV - A vurpi e u runzu





XXV - L'omu anzianu e i soi amanti
XXVI - L'orvu
XXVII - U carvunaru e u lavannaru
XXVIII - L'omu e u satiru
XXIX - L'araturi e u lupu
XXX - I trhi vvoi e u liuni
XXXI - Boria e u Suli
XXXII - A baddhottula e a lima
XXXIII - U piscaturi chi battia nall' accua
XXXIV - U viddhanu e i cani
XXXV - U viddhanu e i so figghi
XXXVI - I vuscalora e u pinu
XXXVII - Erculi e Plutoni
XXXVIII - U cammellu, l'elefanti e a scimmia
XXXIX - U corvu scappatu
XL - U corvu malatu
XLI - U cani, u addhu e a vurpi
XLII - A baddhottula e i addhini
XLIII - U piscaturi chi battia nall' accua
XLIV - A vurpi ca panza china



 

 

 

 



I - A vurpi e a rashina

    Na vurpi addijuna vitti na poch' 'i rapp' 'i  rashina chi pinnuliavanu di na pervula, e circau ri cogghili, ma unn ci arrivau. Allura nkuttumata si nni jiu rishennu: " Tant' è zubba!".

    Accussi,    puru ntrha l' omini c' è cui, unn arrivannu no propriu ntentu, runa a curpa e shircustanzi.





II - L' acuila, u corvu e u picuraru

    N' acuila jittannusi ri supr' on sdirrupu s' acchiappau n' agneddhu. Un korvu nmiriusu vistu chissu, u vosi fari puru, e, ghittannusi cun gran fracassu, arrivau supr' on beccu, ma l' ungna si cci mpirugghiaru na lana.
    Si misi a sbattiri l' ali, ma unn potti chiù vulari, fin' a kuannu un picuraru, addunatusi ru fattu, curriu a pigghiallu. Ci tagghiau a punta ri l'ali e, a sira ci u retti e so figghi. I picciriddhi ci addumannaru chi razza r'asheddhu era, e iddhu ci arrispunniu: "a kuantu ni sacciu iu, è un korvu. Ma a sentir' a iddhu, rishi r' essiri n' acuila".

    Accussi, cu si metti chi putenti, nun zulu unn havi nenti, ma puru fa ririri pi propri disgrazi.





III - U re r' asheddhi

    Zeusi, vulennu rari un re all' asheddhi, stabbiliu un jornu chi tutti ci avianu a passari ravanti pi putiri pigghiari u chiù beddhu e fallu addivintari re supr' all' autrhi.
   L' asheddhi allura si nni jeru o shumi pi vagnarisi e allisciarisi. U corvu, sapennu r' essiri lariu assai, si jiu a kogghiri i pinni chi karianu all' autrhi asheddhi, si li nkuddhau ri supra, e accussì parsi chiù beddhu ri tutti.
   Juntu u jornu, l' asheddhi si prisintaru ravanti a Zeusi. Puru u corvu, chinu ri pinni r' ogni culuri, si prisintau, e Zeusi u stavia già numinannu re, pi komu paria beddhu, ma l' autrh' asheddhi nkazzati si cci jittaru ri supra e cci scipparu ognunu i propri pinni. Accussì u corvu turnau a essiri corvu comu prima.

   Chissu capita a kiddhi chi kampanu ri debbiti: fin' a kuannu ponnu spenniri i sordi r' autrhu, parinu pirsuni di rispettu; ma appena l' hann' a dari n arrè tornanu tal' e kuali comu prima.





IV - U vecchiu surci saggiu

    C' era na casa china ri surci. U vinni a sapiri un ghattu chi ghiu a abbitaricci e, agguantannuni unu a la vota, si li manciava. I surci, sutta dhu stirminiu sistematicu, si ntaniaru nfunnu a staddha, fishiru cunzigghiu, e, ciushuliannu, riscurreru supr' o modu ri teniri o largu u attu. Unu rissi cu aria curaggiusa: " Ma è na cosa fashili! Abbasta mettiri un kampanellu no coddhu ru attu, accussi, cuannu u sintemu sunari, ni nni curremu ne nostrhi tani e semu o sicuru!"
    All' autrhi a pruposta ci piashiu, ma unu r' iddhi, un mecchiu surci rissi: "shertu l' idea è beddha; e tu ta senti di jir' attaccari u campanellu no coddhu ru attu?"
    U surci ch' un momentu prima avia fattu beddha fiura, arristau a vucc'aperta e unn zappi soccu riri.

    U cuntu nzigna ch' è chiù fashili fari prugetti chi rializzalli.







V - I piscatura e u tunnu

    Dui piscatura, nisciuti a piscari, s' aianu stankatu ammatula senza pigghiari nenti, e s' aianu assittatu scuraggiati n funn' a varca.
   Pigghia e un tunnu, chi staia scappannu cunfusu, sauta, senz'addunarisinni, rintrh' a varca. I piscatura u pigghiaru e u purtaru a vinnisillu n città.

   Accussì, spissu, socc' unn z' arrinesci d' aviri cu arti, a sorti arriala.






VI - A furmicula e a palumma

       Na furmicula assitata avia scinnutu vishin' o shumi pi biviri, ma a currenti a privaliu e si staia anniannu. Na palumma si n' addunau e, stuccatu un ramisheddhu r' arvulu, u ittau nall' accua. A furmicula ci acchianau ri supra e ssi sarvau.
   Dopu n' autrh' anticchia un kacciaturi mpustatu staia mirannu pi sparari a palumma. A furmicula u vitti e cci retti un pizzuluni na peddhi ru peri, pu duluri o cacciaturi ci scappau un korpu, e accussì fishi scappari a palumma.

   U cuntu nzigna chi s' hav' a ripacari cui ni fishi beni.





VII - U calannaru e u farcuni

    Unn kalannaru vulava autu n celu e kantava nall' aria com' u so solitu. U vitti un farcuni ch' unn avia trhuvatu ri manciari, si cci jittau ri supra, l' aggarrau cu l' ugna e su purtau. Mentrh' u staia p' ammazzari, u calannaru u priava di lassallu jiri, rishennu chi iddhu unn' abbastava pi ghinkiri u stommacu run farcuni: s' avia a ghiri a circari n' asheddhu chiù rossu, s' avia bisognu ri manciari.
    Ma l' authru u zittiu rishennu: "Fussi un beddhu fissa, si lassassi jiri u manciari chi haiu kà prontu ne manu, pi ghir' a kurrur' a circari socc' ankora unn zi viri!"

Accussì, puru trha l' omini, sunnu storti chiddhi chi, na spiranza r' aviri chiossai, si lassanu scappari soccu hannu pi manu.





VIII - A vurpi ch' unn avia mai vistu un liuni

   Na vurpi ch' unn avia mai vistu un liuni, a prima vota chi s' u trhuvau ravanti cuasi morsi pu scantu.
  Poi però nkuntrhannulu arrè na sicunna vota, si scantau, ma no comu prima.
Cuannu poi u vitti pa terza vota, trhuvau tantu curaggiu chi si cci avvishinau a parrarici.

  L' abbituddini fa tullirari puru i cosi chiù spavintusi.





IX - I giurani chi vulianu un re

   I giurani, unn mulennu chiù campari senza nuddhu chi li guvirnava, mannaru a diri a Zeusi di raricci un re. E Zeusi, virennu chi iddhi eranu d'animu semplishi, jittau no stagnu un pezzu ri lignu.
   Cuannu u ntisiru scuppari nall' accua si scantaru e si jeru a ntaniari nfunnu; poi però siccomu u lignu arristava 'mmobbili, turnaru a galla e ghiunziru a disprizzari tantu stu re ca ci sataru ri supra e ssi cci aggiuccaru. Poi appiru vivrogna dun re com' a kissu, e turnaru ni Zeusi e u priaru di mannariccinni nautrhu, picchì u primu unn era bonu a nenti.
   Zeusi allura, persi a pashenza e cci mannau na visina chi nkuminciau a pigghialli e a manciarisilli.

   U cuntu nzigna ch'è megghiu aviri guvirnanti lofii ma no tinti, chiuttostu chi kamurriusi e marvaggi.





X - I pisci rossi e i pisci nichi

   Un piscaturi avia tiratu a so riti r' a mari.
I pisci rossi, i potti affirrari e ghittalli n ziccu na spiaggia, i chiù nichi, nmeshi, sciddhicaru ri n mezz' e magghi e scapparu nall' accua.

   pi ku unn havi rann' aviri, è fashili sarvarisi, ma è raru viriri scappari e periculi cu havi fama r' essiri putenti.





XI - A cani chi purtava a carni

  Na cani staia passannu di n' abbiviratura ch' un pezzu ri carni n' mucca. Vitti a so fiura nall' accua e critti ch'era nauthra cani cun pezzu ri carni chiù rossu.
  Allura lassau jiri u so, e si jittau nall' accua pi pigghiarisi chiddhu ra cummari. Ma u risurtatu fu ch' unn appi nè l' unu nè l' autrhu, l' unu unn u potti pigghiari picchì unn c' era, e l' autrhu nmeshi picchì a currenti si l' avia purtatu.

  Stu cuntu s' adatta a ku è avidu.





XII - U corvu e a vurpi

  Un korvu avia arrubbatu un pezzu ri carni e s' era jiutu a pusari supr' on arvulu. U vitti a vurpi e, disiusa ri mpussissarisi ra carni, si chiantau dhà sutta e nkuminciau a ludari a pirfiziuni e biddhizza ru corvu: Nuddhu era megghiu r' iddhu, ci rishia, a essiri u re r' asheddhi, e certu ci avissi addivintatu s' aviss' avutu na beddha ushi. U corvu allura, ci vosi far a biriri chi manku chissa ci mankava, lassau cariri a carni e si misi a kantari ca so vushi laria. A vurpi si jittau supr' a carni, rishennu:
  "O corvu, s' avissi puru anticchia ri shiriveddhu unn ti mankassi veru nenti p' addivintari u re r' asheddhi!"

  Eccu un kuntu fatt' apposta pi ku è tortu.





XIII - U viddhanu e a visina aggragnata ri friddu

  Un middhanu, no nmernu, trhuvau na visina aggragnata ri friddu; mpiatusitu, a cosi rin terra e ssa misi no pettu.
Ma chiddha, appena u cauru fishi arruspigghiari u so istintu, cun muzzicuni fishi moriri u so binifatturi.
  e kistu, murennu, rissi:
  "Mu meritu, picchì happi pietà di n' armalu marvaggiu."

  Stu cuntu nzigna chi manku i chiù granni benifishi ponnu convirtiri i marvaggi.





XIV - A canna e l' arvulu r' aliva

  A canna e l' arvulu r' aliva riscutianu cu era chiù resistenti ri tutti rui. L' aliva ci rishia a canna ch' era debbuli e ki si piegava a tutt' i vèntura. A canna si stetti muta, senza ribbattiri. Cuannu pigghia e un mentu si mis' a ciusciari forti e viulentu. A canna, scossa e piegata re raffichi ri ventu, si la passau senza danni, l' arvulu r' aliva, nmeshi, chi circava di resistiri e vintati, si spaccau sutta e venti viulenti.

  U cuntu nzigna chi ku shedi e shircustanzi e a forza, è n mantaggiu rispettu a kiddhi chi si mettinu contrh' e putenti.





XV - U patrhi e i figghi fimmini

  Un tali ch' avia du' figghi fimmini, ni fishi maritari una a un ziniaru e l' autrha a un stazzunaru. Dopu n anticchia ri tempu, jiu na na kiddha maritata o siniaru e ci addumannau comu stava e komu jianu i so affari. Iddha ci arrispunniu chi ghianu tutti cosi boni, e ki s' addisiava sulu na cosa: chi chiuvissi e fashissi timpurala p' abbivirari l' urtaggi. Poi u patrhi jiu na kiddha ch' era mugghieri o stazzunaru e puru a iddha ci addumannau comu issiru i cosi. Chista ci arrispunniu ch' unn avia bisognu ri nenti, e ki priava sulu chi fashissi tempu serenu e un beddhu suli pi fari siccari i maruna e i sharamiri.
  "E iu", riss' allura u patrhi, "pi ku ha priari, si voi u serenu e tto soru voli chi chiovi?"

  Accussì, si ssi metti manu o stessu momentu a du' cosi cuntrhastanti, è naturali chi vannu mali l' una e l' autrha.





XIV - U lupu e l' agneddhu

 Un lupu vitti n' agneddhu chi vivia non ciumi, e circau na scusa pi manciarisillu. Perciò, puru s' era chiù ssupra, accusau l' agneddhu d'allurdaricci l' accua chi iddhu s' aia a biviri. L' autrhu ci rissi chi l' accua, chu mussu, cuasi manku a tuccava, e ki poi, essennu chiù vasciu, unn putia allurdari l' accua chiù supra.
Mankannucci a scusa u lupu ribattiu: "Tu si kiddhu chi l' annu passatu affinnisti a mme patrhi". "Ma l' annu passatu iu unn avia ankora manku nasciutu." arrispunniu l' agneddhu. E u lupu: "Si bravu a trhuvari scusi, tu, ma unn è pi kissu c' unn ti manciu". e ssu manciau.

U cuntu nzigna ca, cu kui ni voli fari mali, unn c' è difisa chi vvali.





XVII - U shervu na funti e u liuni

 Assitatu, un cervu si nni jiu a funti. Cuannu vippi, vitti a so fiura nall' accua. Si ntisi urgugliusu ri corna ch' avia n testa, ma unn ci piasheru i so ammi chi cci parianu fracchi e fraggili.
Staia pinzannu sti cosi, cuannu pigghia e un liuni si cci etta ri supra. U shervu scappau e ss' alluntanau, picchì a forza ri shervi è ne ammi, comu chiddha ri liuna è no cori.
Finu a kuannu ravanti avia u chianu senza arvuli, curriu chiù forti di cu l' assicutava. ma, appena arrivau no voscu nfutu, i corna si cci mpirugghiaru ne rami e, unn putennu curriri chiù, fu pigghiatu ru liuni.
Cuannu staia murennu rissi: "O poviru ri mia, dhi ammi ch' unn mi piashianu mi sarvavanu, nmeshi foru propriu i corna chi mi piashianu tantu, a farimi perdiri."

Spissu è accussì chi, no piriculu, sunnu l' amishi suspetti a sarvarini, mentrhi a trharirini sunnu autrhi chi cririamu ri firusha.





XVIII - U lupu saziu e a pecura

 Un lupu ch' era chinu ri manciari fin' o coddhu, vitti na pecura stinnigghiata n terra e kapennu ch' avia carutu pu scantu cuannu u vitti, si cci avvishinau e l' assicurau rishennu chi l' avissi lassatu libbira si sulu ci avissi rittu sinceramenti trhi sso pinzeri.
A pecura allura nkuminciau a diri chi prima ri tuttu unn ni l' avissi vulutu mai nkuntrhari. Chi, sicunnu poi, s' unn avissi pututu aviri sta razzia, l' avissi vulutu nkuntrhari orvu. E pi terzu, "Vi vulissi viriri moriri tutti di mala morti, lupi maliritti", ushiau, "Viautrhi chi ni fashiti na verra spietata, senza chi niautrhi v' avemu fattu mai nenti ri mali."
U lupu apprizzau a sincerità ra pecura e a lassau jiri.

U cuntu nzigna chi tanti voti, puru trha nimishi, a sincirità è apprizzata.





XIX - U lupu e l' aroi

 Un lupu chi ss' aia agghiuttutu un ossu, e ghia ri ca e di dhà shircannu cuarcherunu ch' u libbirassi ri dhu fastiddiu. nkuntrhau un aroi e u priau di livaricci, pagannulu, l' ossu chi si cci avia appizzatu no cannarozzu. L' aroi nfilau u beccu e a testa no cannarozzu du lupu, ci scippau l' ossu, e poi ci addumannau a sicunnu o pattu com' aianu arristatu.
"Eh, caru meu", arrispunniu u lupu, "Unn t' abbasta chi tirasti a testa fora ro cannarozzu ru lupu? Voi ankora essiri cumpinzatu?"

U cuntu nzigna ch' a chiù beddha ricumpenza chi si pò aviri, pi sirvizzi fatti a un marvaggiu, è chi all' ingratituddini unn zi cci agghiunci u surprusu.





XX - L' omu e a vurpi

 Un tali era chinu di raggia contrh' a vurpi chi cci arricava dannu, e u jornu ca nkagghiau si vosi pigghiari na beddha vinnitta. Ci attaccau na cura ristuccia china r' ogghiu e cci retti focu.
Ma un Diu guidau a vurpi propriu no siminatu ri chiddhu chi ci avia ratu focu.
Era u tempu ri metiri, e kiddhu ci jia appressu chiancennu, picchì ankora unn avia mitutu nenti.

S' hav' a essiri tulliranti senza lassarisi pigghiari ra raggia, picchì a raggia spissu fa vveniri ranni danni all' omini rabbiusi.





XXI - U liuni nnamuratu e u viddhanu

 Un liuni, nnamuratu ra figghia run middhanu, ci l' addumannau pi mugghieri.
U viddhanu, ch' unn zapia si dari o no so figghia a na fera, e ki manku s' azzardava, pu scantu, a niariccilla, strhummiantiau accussì:
Poi ch' u liuni nzistia ankora, ci rissi ch' u cunziddirava dignu di maritarisi a sso figghia, ma ch' unn ci a putia rari, si unn z' avissi scippatu i scagghiuna e tagghiatu l' ugna, picchì a picciotta n' avia un granni scantu.
Ma cuannu u liuni p' amuri si fishi fari tutt' e dui i mutilazioni, u viddhanu cu ranni disprezzu, cuannu si cci prisintau, l' assicutau a furcunati.

U cuntu voli riri ca cui si fira trhoppu ru so prossimu, cuannu si spogghia di l' armi chi l' avvantaggianu, addiventa preda ri chiddhi chi prima fashia scantari.





XXII - U sceccu chi purtava u sali

  Un sceccu carricu ri sali staia passannu un ciumi. Sciddhicau e kariu nall' accua, unni u sali si slavau. E u sceccu, attrhuvannusi chiù leggiu, fu cuntentu assai ri soccu successi.
Nautrha ota, juntu ch' un karricu ri spugni na sponta ru shumi, critti chi, s' avissi carutu, n' avissi nisciutu chiù leggiu, e accussì sciddhicau apposta nall' accua. Però successi chi i spugni si jincheru tutti r' accua e u sceccu, unn arriniscennu chiù a nesciri ra currenti, morsi anniatu.

A stessa manera, l' omini unn zi nn' addunanu chi sunnu i maniati r' iddhi stessi a ghittalli ne disgrazi.





XXIII - A crapa e u sceccu

  Un tali avia un sceccu e na crapa. A crapa, ch'era nmiriusa ru sceccu picchì ci ravanu a manciari abbunnanti. Ci jia rishennu ch'u maltrhattavanu senza ritegnu, ora fashennucci girari a petrha ru mulino, ora caricannulu ri pisa, e u cunzigghiava di fari finta r'essiri epiletticu e di lassarisi cariri nton fossu, si ssi vulia godiri anticchia di riposu. U sceccu l'ascutau: si jittau, e ssi fracassau lossa. Allura u patrhuni chiamau u mericu e cci addumannau un rimediu. E u mericu ci ordinau di faricci nfusioni di purmuni di crapa, pi fallu sanari. Accussì, pi kurari u sceccu, ammazzaru a crapa.

  Cu è trhaggiriaturi havi a curpa ri propri disgrazi





XXIV - A vurpi e u runzu

  Na vurpi, mentrhi staia satannu na burdura, sciddhicau e, mentrhi caria s'aggrappau, pi tenisi a un runzu. - Mischina ri mia!-, ci rissi cuannu si vitti i ammi nzanghuniati re spini, - m'arrappai a ttia pi sarvarimi, e ttu m'arriddushisti peggiu-. - U sbagliu è ttò, beddha mia-, arrispunniu u runzu, - ti vulisti arrappari propriu a mmia chi, pi abbituddini, m'arrappu a tutti cosi-.

  Accussì puru thra l'omini sbaglianu chiddhi ch'addumannanu aiutu a kui, d'istintu, è purtatu a fari mali.





XXV - L'omu anzianu e i soi amanti

  Un omu chi capiddhi griggi avia dui amanti, una picciotta e l'autrha vecchia. Chiddha anziana, ca si vriugnava r'aviri na relazioni cun omu chiù picciottu r'iddha, ogni vota ca iddhu a vinia a trhuvari, ci scippava i capiddhi niuri.
Chiddha picciotta, ca ci fashia senzu aviri un amanti vecchiu, ci scippava i capiddhi bianki.
Successi accussì chi, pilatu a parti di l'una e a parti di l'autrha, iddhu arristau tignusu.

Accussi sempri, cuannu si mettinu nzemmula cosi sparaggi, u periculu è prisenti.





XXVI - L' orvu

  Un omu orvu s'avia abbituatu a ricanusciri tuccannulu ogni armalu chi cci mittianu n manu. Na ota ci rettiru un lupisheddhu. U tuccau, arristau ncertu, e poi rissi:" Iu nun lu sacciu s'è figghiu di lupu o di vurpi, o ri cuarche autrhu armalu accussì; sacciu ri sicuru, però, ch'unn è na vestia di mannari nzemmula cu na mannara di pecuri".

Accussì l'animu ri marvaggi si viri puru cuannu si talialnu n cera.





XXVII - U carvunaru e u lavannaru

  Un karvunaru vitti chi vishinu n kasa r'iddhu unni trhavagghiava, avia vinutu a stari un lavannaru, e ghiu a trhuvallu, rishennucci si vulia veniri a abbitari cu iddhu, accussi, ci rishia, avissiru liatu na strhitta amishizia e avissiru avutu un mantaggiu economicu pu fattu chi abbitavanu nta na casa sula. Ma u lavannaru u ntirrumpiu rishennucci: "E' propriu mpossibbili da parti mia, picchì tuttu chiddhu ca iu lavu tu mi l'allordi di niurumi!"

U cuntu voli riri ca nun zi ponnu mettiri nzemmula dui cosi ca si cuntrhastanu fra r'iddhi.





XXVIII - L'omu e u satiru

  Cuntanu chi na vota un omu fishi un pattu r'amishizia cun zatiru. Vinni u nmernu e si misi a fari friddu. L'omu s'avvishinava i manu a la ucca e cci shusciava, e, o Satiru chi cci addumannava picchì fashia accussì, ci arrispunnia chi si cuariava li manu pi lu friddu. Appressu, a la tavula cunzata, siccomu lu manciari era cauru assai, l'omu lu piggiava a picca a picca, l'avvishinava a la vucca e cci shusciava. U Satiru ci addumannau arrè picchì fashia accussì, e l'omu ci arrispunnia chi staìa arrifriddannu u manciari picchì era trhoppu cauru. E u Satiru a iddhu: "Caru meu, si tu si unu chi ra stessa ucca manni cauru e friddu, a la to amishizia ci rinunciu!".

Scanzamuni puru nuautrhi di l'amishizia ri pirsuni chi hannu un modu ri fari ambiguu.





XXIX - L'araturi e u lupu

  Mentrhi un araturi, staccati li voi, li purtava a abbivirarisi, un lupu affamatu, chi circava cosi ri mankiari, capitau no sò aratrhu. Prima cuminciau a liccari tutti l'armiggi, poi, senza sapiri comu, ci capitau u coddhu rintrh' o tistali, e unn zappi chiù nescilu fora, e accussì si misi a strhascinari l'aratrhu rintrh' o surcu. Cuannu turnannu, l'araturi lu vitti, pigghia e dissi: "Vulissi Diu, chi tu, malavinturusu, lassassi r' arrubbari e fari u scelleratu e ti mittissi veru a trhavagghiari no siminatu!".

Accussì l'omini marvaggi, chi puru cuannu si cumportanu nta na manera a modu, nun trhovanu firusha, a kausa ru so carattiri.





XXX - I trhi vvoi e u liuni

  Trhi vvoi pascianu sempri nzemmula. Un liuni si li vulia manciari e unn ci arriniscia pu fattu chi stavanu sempri nzemmula raccordu. Allura li fishi spartiri mittennu trhaggeri e nimishizia ntrha r'iddhi, e poi cuannu potti trhuvalli a sulu a unu a unu, si li manciau.

Si voi veru campari o sicuru, nun cririri e nimishi, ma ha aviri firusha ni l'amishi toi, e tenitilli strhitti.

A



XXXI - Boria e u Suli

  Boria e u Suli, ch'ognunu pritinnia r'essiri u chiù forti, s'accurdaru ch'era vincituri cui arriniscia a fari livari i vistita a unu pi strhata. Cuminciau Boria, chi si misi a ciusciari forti; l'omu si strhincia i vistita ri supra; e kiddu a ciusciari sempri chiù forti. Allura u viandanti, sempri chiù aggragnatu ru friddu, e robbi chi già avia ci aggiungiu un mantellu; e Boria sfinutu, passau u so omu o Suli. Chistu ri prima cuariau anticchia l'aria; poi, cuannu l'omu si livau u mantellu ch'avia ri chiù, si misi a nfucari sempri chiù forti, finu a kuannu chiddhu, nun putennu chiù resistiri o cauru, si spugghiau nuru e ghiu a farisi u bagnu no shumi chi scurria dhà vishinu.

U cuntu nzigna chi a pirsuasioni havi spissu chiù valuri da viulenza.





XXXII - A baddhottula e a lima

  Na baddhòttula si nfilau nall'offishina run firraru, unni c'era na lima, e nkuminciau a liccalla. Successi ca a forza di strhicaricci a linghua, si misi a nescicci sanghu abbunnanti. Chiddha era filishi, picchì s'illudia ca ci staia sucannu cuarche kosa o ferru; ma finiu chi a linghua si l'arruvinau tutta.

Stu cuntu si po' cuntari pi kiddhi chi s'arruvinanu iddhi stessi a forza di sciarriarisi.





XXXIII - U piscaturi chi battia nall'accua

  Un piscaturi piscava no shumi.Dopu ch'avia stinnigghiatu i riti, e sbarratu a currenti di na riva all'autrha, battia l'accua cu na petrha attaccata a un lazzu, picchì i pisci, scappannu mpazzuti, s'avianu a mpigghiari ne magghi. Virennulu ntentu na sta operazioni, un abbitanti ri dhani si misi a rimpruvirallu picchì allurdava u shumi e c'impiria a iddhi r'aviri l'accua limpida ri viviri. e kiddhu ci arrispunniu:"Ma si l'accua nun l'allordu accussì, a mmia nun m'arresta chi moriri di fami.

Accussì puru ne Stati, ci su' cui i cosi ci vannu boni, spesharmenti s'arrinisceru a siminari disordini no paisi r'iddhi.





XXXIV - U viddhanu e i cani

  Un middhanu, pu longhu malutempu, arristau cunfinatu no so feu, e, unn putennu nesciri a circari cosi ri manciari, cuminciau a manciarisi i pecuri; poi, siccomu a malastashunata s'allunghava, si manciau i crapi; e appressu, vistu chi fini nun zi ni viria, passau e voi ru trhavagghiu. A stu puntu i cani, chi avianu taliatu tutta sta fincimota, si rissiru: "E' ura di jirininni ri ccà. E' mai possibbili, nfatti, ch'u patrhuni scanzìa a nuautrhi, s'unn appi riguardu manku pi voi cu cui trhavagghiava?".

U cuntu mustrha comu s'av'a stari vardigni suprattuttu cu chiddhi ch'unn hannu ritegnu manku di martrhattari i familiari soi.





XXXV - U viddhanu e i so' figghi

  Un middhanu, juntu a fini ri so' jorna, vulennu ch'i so' figghi addivintassiru mastrhi no lavurari a terra, li chiamau vishinu e ci rissi: "Figghi mei, iu mi nni vaiu oramai; Vuautrhi shircati n mezz' e vigni e trhuvati soccu ci haiu ammucciatu". Chiddhi pinzaru ca na cuarche punti ci avia essiri urricatu un trhisoru, e, appena u patrhi muriu, cu zappuni misiru tutta a vigna suttasupra. Trhisoru unn'attrhuvaru; però i vigni, zappati funnuti, fisciru na ranni produzioni di rashina.

U cuntu voli riri ca è u trhavagghiu pi ll'omini a essiri u trhisoru.





XXXVI - I vuscalora e u pinu

  I vuscalora staìanu spaccannu un arvulu ri pinu, e lu fashìanu senza difficurtà, grazi e cugna fatti ru lignu di l'arvulu stessu. E u pinu rissi: "Nun ma pigghiu tantu cu l'accetta chi mi spacca, cuantu cu sti cugna chi sunnu nasciuti di ni mia".

I martrhattamenti ri strhanii nun fannu tantu mali cuantu chiddhi fatti ra genti ri famigghia.





XXXVII - Erculi e Plutoni

  Erculi avia statu accittatu di cumpariri n mezzu a li dei, e frecuentannu a tavulata di Zeusi, salutava cu tanta shirimonia li dei a unu a unu; ma cuannu all'urtimu arrivau Plutoni, calau l'occhi n terra p'unn taliallu. Zeusi si n'addunau ru fattu e cci addumannau picchì viria di mal occhiu sulu a Plutoni, mentrhi avia statu affabbili di paroli e di fatti cull'autrhi numi. E Erculi arrispunniu: "Pa virità iu nun lu viu di bon occhiu, picchì, cuannu iu campava n mezzu all'omini, u nkuntrhava pu chiossai di li voti n kumpagnia di briccuna".

Stu cuntu si po' cuntari a prupositu dun omu riccu di beni, ma d'animu marvaggiu.





XXXVIII - U cammellu, l'elefanti e a scimmia

  L'armali staìanu dishidennu cu avia a essiri u re. U cammellu e l'elefanti si fishiru avanti e ssi misiru n lista, spirannu chi fra tutti pigghiavanu a iddhi, pa staura e pa forza ch'avianu. Ma a scimmia dichiarau chi nuddhu ri tutti rui era adattu a rignari. "U cammellu, picchì", rissi, "nun po' usari contrhu i briccuna a collira ca nun pusseri; e l'elefanti picchì c'è u periculu chi vinemu assartati ri porciteddhi, vistu ca iddhu si scanta di sti vestii accussì".

Accussì si viri comu, tanti voti, abbastanu mutivi senza cuntu pi mpidiri ranni mprisi.





XXXIX - U corvu scappatu

  Un tali avia acchiappatu un korvu e, dopu chi cci attaccau un lazzu o peri, u rialau a sso figghiu. U corvu ch'unn zi putia adattari a kampari ntrha l'omini, appena appi anticchia ri largu, scappau e turnau o so aniru. Ma u lazzu si cci mpirugghiau ne rami; e u corvu, cuannu vitti ch'unn potti vulari chiù e ki oramai staia murennu, si rissi: "Disgraziatu chi ssugnu! P'unn zuppurtari a schiavitù di l'omini, senz'addunariminni, mi livai a vita mia".

Stu cuntu vali pi dh'omini chi, vulennu evitari cuarche minimu rischiu, si jettanu, senz'addunarisinni, n mezz' e vai chiù rossi.





XL - U corvu malatu

  Un korvu ammalatu rissi a so matrhi: "Pria li dei, matrhi, nmeshi ri chianciri". "Ma cu sarà u dio chi havi pietà ri tia,
figghiu meu?". Arrispunniu chiddha. "Ci n'è forsi unu a kui tu nun ci jisti a rrubbaricci a carni?"( a carni di l'armali sacrificati a li dei).

U cuntu nzigna ca cui na so vita si fa tanti nimishi, no momentu ru bisognu unn trhova a nuddhu chi l'aiuta.





XLI - U cani, u addhu e a vurpi

  Un kani e un ghaddhu avianu strhittu amishizia e fashianu viaggiu nzemmula. A sira, pi dòrmiri, u addhu acchianau supr' on arvulu, e u cani si sistimau vishinu e so ràrichi, unni c'era un fossu. A finuta ra notti, u addhu, comu o so solitu, si misi a kantari. A vurpi u ntisi, curriu, e, firmannusi sutta l'arvulu, u priau ri scinniri n iddha, ca vulia abbrazzari un armalu cu na vushi accussì beddha. U addhu ci arrispunniu d'arruspigghiari prima u so purtinaru, chi durmia e peri di l'arvulu, pi rapicci a porta; e poi iddhu scinnia. Ma appena a vurpi s'avvishinau pi parlari o purteri, u cani satau fora di corpu, e a fishi pezza pezza.

U cuntu nzigna comu l'omini di bon zenzu, aiutannusi cu cuarche scusa, si scanzanu di l'assartu di nimishi, mannannuli versu cuarcherunu chiù forti r'iddhi.






XLII - A baddhottula e i addhini

 Na baddhottula ntisi ca nton bagghiu c'eranu addhini malati. Si vistiu ri dutturi e e armata ri strhumenti ra so prufissioni, ci jiu arrivari. Junta ravanti a porta, nkuminciau a dumannari comu stavanu ri saluti. e kiddhi pronti: "Stamo boni", rissiru, "Basta chi ti nni vai o largu".

Accussì, puru trha l'omini, a genti prudenti sannu ricanusciri i marvaggi, puru si vulissiru fari a biriri r'aviri i megghiu ntinzioni.






XLIII - U piscaturi chi battia nall'accua

  Un piscaturi piscava no shumi. Dopu aviri stinnigghiatu i riti di na riva all'autrha, battia cu na petrha attaccata a corda, picchì i pisci scappannu mpazzuti, si jianu appizzari ne magghi.
  Virennulu ntentu na st'operazioni, unu ch'abbitava dhà vishinu si misi a rimprovirallu picchì nzurishava u shumi e kiddhi ru postu unn zi putianu viviri chiù l'accua pulita. U piscaturi ci arrispunniu: "Ma s'unn allordu l'accua, unn m'arresta chi moriri di fami".

  Accussì puru ne Nazioni. A kiddhi chi kumannanu, i cosi vannu boni sulu tannu, Cuannu hannu siminatu disordini no paisi r'iddhi.





XLIV - A vurpi ca panza china

  Na vurpi affamata, virennu, nton kavu ri trhunkuni r'aliva, pani e karni c'un picuraru ci avia lassatu, ci trhasiu rintrha e ssi manciau tutti cosi. Ma cuannu happi a panza china unn arrinisciu chiù a nesciri fora, e ssi misi a suspirari e a gemiri.
  Nautrha vurpi chi passava ri dhà, nisi i so lamenti e ssi avvishinau p'addumannarici u motivu. Cuannu sappi socc'avia successu: "E ttu arresta dhocu!", ci rissi, "finu a kuann' unn torni com'eri cuannu ci trhasisti: accussì poi neshiri fashirmenti".

Stu cuntu mustrha ch' u tempu arrisorvi i difficurtà.




















 

 

 









>

 


Nella tradizione occidentale la favola si lega indissolubilmente al nome di Esopo, narratore greco vissuto tra il VII e il VI secolo a.C. al quale si deve la nascita di tale genere e l&#39;attribuzione come arte appartenente al genere letterario.<br> I suoi componimenti favolistici esprimevano allegoricamente il suo personale pensiero sull&#8217;essere umano, ponendo l&#8217;attenzione sugli animali come specchio riflettente dei pregi e dei difetti dell&#8217;uomo, con la presenza di situazioni di vita reale, sfoggiando i temi che vanno dall&#8217;astuzia all&#8217;inganno, dalla verità alla menzogna, dall&#8217;amicizia al tradimento, e così via.<br> <br> Le favole di Esopo sono per lo più brevi ed essenziali a scopo educativo: da esse sono stati tratti anche dei detti che sono ancora oggi di uso comune, come &#8220;chi va piano va sano e va lontano&#8221; tratto dalla favola &#8220;La Lepre e la Tartaruga&#8220;, che dimostra, in sintesi, come si può perdere una gara sottovalutando l&#8217;avversario.<br> <br> Nelle brevi storielle che Esopo racconta si ha una premessa o una conclusione moralistica, che spiegano il tema che tratta la favola stessa.<br> <br> Nelle favole di Esopo la figura dell&#8217;animale è una figura allegorica, attraverso la quale veniva raccontata la realtà quotidiana; quindi gli animali erano una sorta di maschera, che umanizzati e dotati di una psicologia fissa esprimevano a piacimento critiche sul mondo politico in cui Esopo stesso viveva.<br> <br> La schiettezza della morale e l&#8217;incarnazione dell&#8217;uomo attraverso l&#8217;animale permettevano, in conclusione, un approccio comunicativo migliore, evitando una situazione compromettente per l&#8217;autore nei riguardi della società.<br> <br> Tendenzialmente gli animali da lui proposti mostrano i difetti dell&#8217;uomo, come ad esempio il Leone che incarna la forza e la prepotenza, la Volpe quale simbolo di astuzia e ipocrisia, il Lupo che manifesta ingordigia, l&#8217;Asino caratterizzato dal comportamento di sottomissione o l&#8217;Agnello come simbolo del carattere mansueto.<br> <br> Nei suoi racconti si ritrova l&#8217;espressione di un sentimento che alle volte passa dal pubblico al privato e alle volte si intreccia, in altre parole un punto di vista talune volte più oggettivo e altre volte più soggettivo.<br> <br> Anche nei racconti di Fedro si possono ritrovare frasi celebri come in &#8220;La volpe e la cicogna&#8221; dove è chiaro il riferimento al detto &#8220;chi la fa l&#8217;aspetti&#8220;, trattandosi di una storia in cui la cicogna offesa per uno scherzo fattole dalla volpe, le riserva lo stesso trattamento.<br> <br> Di carattere ben più politico sono &#8220;L&#8217;aquila e la Cornacchia&#8220;, dove si mostra che non c&#8217;è via di fuga dai potenti, oppure &#8220;La Rana e il Bue&#8221; che mostra le differenze dei ceti sociali.<br> <br> È, quindi, evidente che in queste favole sono inserite sia riflessioni dell&#8217;autore stesso circa il periodo storico in cui è vissuto che le morali di facile utilizzo ed insegnamento per gli altri, metodologie di espressione che vengono riprese di continuo, sia per la creazione di un personaggio nei film animati che per la struttura dell&#8217;intera storia dei prodotti animati.<br> <br> Il proposito di utilizzare gli animali non era dovuto, quindi, soltanto al fatto che fossero di immediata comprensione, ma era maggiormente dovuto alle ristrettezze del regime totalitario in cui gli autori antichi vivevano, ove non era semplice parlare in modo schietto e sincero e l&#8217;utilizzo di metafore e allegorie attraverso la figura dell&#8217;animale era un ottimo espediente per esprimere le proprie idee.<br> <br> Essendo schiavi, sia Esopo che Fedro hanno trovato nelle favole il loro modo per trasporre i propri pensieri dovuti ad una situazione di repressione; mentre le favole di Esopo esprimono più una moralistica concettuale, sia positiva che negativa, quelle di Fedro sembrano quasi voler ispirare una sorta di rassegnazione del debole nei confronti del più forte.<br> <br> La tradizione delle fiabe ha origini ben lontane, formatesi attraverso le storie tramandate oralmente, e non essendo la tradizione orale una fonte propriamente attendibile ha spesso originato una mescolanza di racconti.<br> <br> Il componimento fiabesco, caratterizzato da componimenti brevi e dal celebre incipit &#8221;C&#8217;era una volta..&#8221; o &#8220;In un lontano regno..&#8221;, si concentra su avvenimenti e personaggi fantastici come fate, orchi, giganti e così via, distinguendosi dalle favole in cui la componente fantastica è generalmente assente e la narrazione ha un intento allegorico e morale più esplicito.<br> <br> Inoltre, sempre al contrario delle favole, le fiabe presentano costantemente le due figure antagoniste del bene e del male ed un immancabile lieto fine, anche se, con il passare del tempo e con la loro costante rielaborazione, molti elementi di crudeltà e/o realistici venivano tralasciati o stravolti.<br> <br> <br> <br> &nbsp;